𝗣𝗮𝗿𝘁𝗲𝗻𝗲𝗿𝗶𝗮𝘁 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗲𝗱𝘂𝗰𝗮𝘁̦𝗶𝗲 𝗱𝗲 𝗰𝗮𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗶̂𝗻 𝗰𝗼𝗺𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶𝗹𝗲 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝗲𝘁𝗻𝗶𝗰𝗲 𝗿𝘂𝗿𝗮𝗹𝗲

😊 Se spune că un prieten este acela care-ți dă libertatea să fii tu însuți, astfel că la Școala Gimnazială Coțofănești, parteneră în proiect, elevii au avut recent ocazia, fie să-și creeze noi relații de prietenie, fie să și le consolideze pe cele existente.

👩‍🏫 Cadrele didactice înscrise în proiect și-au implicat recent elevii în prima activitate din cele multe care vor până la finalul proiectului. Activitatea, denumită „Ca să ne-mprietenim, toti în cerc ne învârtim” a avut ca scop principal intercunoașterea în cadrul grupului de lucru al elevilor, astfel încât elevii si devină mai familiari unii cu ceilalți și să creeze o echipă pentru viitoarelor activități.

🧒🏻 Prin organizarea acestor speed-date-uri (întâlniri prin rotație), elevii și-au descoperit preocupări și pasiuni comune, ceea ce a contribuit implicit și la familiarizarea cu modalitatea colegilor de lucru și de gândire. Un prim-pas reușit pentru elevii din Coțofănești pentru consolidarea unor prietenii bazate pe egalitate, încredere și respect.

Află mai multe despre proiect AICI


📌 Proiectul este derulat de Fundația Romanian Angel Appeal în parteneriat cu Asociația ART Fusion și Școlile Gimnaziale Coțofănești, „Alexandru cel Bun”, „Ion Ionescu” și „Laurențiu Fulga”, cu sprijinul Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Bugetul total al Proiectului este de 197,547.62 euro.

Arhiva stiri

© Romanian Angel Appeal | 1991 - 2017 | Designed by Răzvan Rădulescu