Încă de la început, din 1991, lucrăm pentru îmbunătățirea calității vieții copiilor și tinerilor afectați de boli cronice și aflați la risc de excludere socială. Realizăm acest scop prin acordarea de ajutor medical, psihologic, social și material, precum și prin dezvoltarea de rețele, cursuri de instruire, cercetare, campanii și programe de advocacy, în colaborare cu autorități guvernamentale, companii, organizații neguvernamentale și persoane fizice. (citeste mai mult)

Olivia Harrison, Barbara Bach Starkey, Linda McCartney și Yoko Ono au fost cele care, în 1990, la inițiativa Oliviei Harrison, cu ajutorul membrilor formației Beatles și al lui Elton John, au înființat Fundația Romanian Angel Appeal, cu scopul de a crește calitatea vieții copiilor abandonați în orfelinatele din România. (citeste mai mult)

Tuberculoză

În Romania, în fiecare an, aproximativ 1.500 de persoane îți pierd viața, iar alte 20.000 de persoane se îmbolnăvesc de tuberculoză.

Autism

Tulburare severă de dezvoltare, de natură neuro-biologică, ce se manifestă fie la naștere, fie la vârsta de 18 – 24 de luni a copilului.

Proiecte comunitare

Dezvoltăm activități și programe ai căror beneficiari direcți sunt copiii și părinții.

Training

Începând cu 1991, RAA a livrat sesiuni de training în domeiul sănătății și a lucrătorilor din ONG-uri, precum și membrilor din comunitate, educatorilor

© Romanian Angel Appeal | 1991 - 2017 | Designed by Răzvan Rădulescu