RAA lansează FORUMUL ROMÂN PENTRU COPIII ŞI FAMILIILE AFECTATE DE HIV/SIDA, unul dintre proiectele pe termen lung ale RAA adresate persoanelor cu HIV/SIDA. Forumul este o reţea naţională administrată de RAA, care reuneşte instituţii, asociaţii de părinţi şi alte organizaţii cu activităţi în domeniul HIV/SIDA. Scopul acestei rețele este de întărire a capacității organizațiilor de părinși, de advocacy pentru drepturile persoanelor cu HIV/SIDA și de facilitare a schimbului de informații.
RAA distribuie informaţia prin publicaţii: buletinul informativ Forum (care apare odată la fiecare două luni în 3200 exemplare, dintre care 500 în engleză), Cartea Dorinţelor, Catalogul Intereselor Copilului Afectat HIV/SIDA, prin intermediul paginii de Web RAA, prin contacte şi sprijin direct, în special pentru asociaţiile de părinţi. În fiecare an are loc o Întâlnire Naţională, la care participă toţi cei implicaţi în activitatea legată de HIV/SIDA, în cadrul căreia se face bilanţul realizărilor anului în curs şi se sugerează soluţii pentru a depăşi problemele ridicate.
Proiectul este finanţat de UNICEF şi Canadian International Development Agency (CIDA) în perioada 1997 –2000, de Comunitatea Europeană şi Glaxowellcome 2000 – 2001